Burse pentru studenții de la UMF „Iuliu Hațieganu” cu situații personale dificile

Trimite și altora

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a implementat un program prin care oferă sprijin studenților proveniți din medii defavorizate, în vederea reducerii abandonului universitar. Inițiativa face parte din proiectul MEDWORK – Corelarea ofertei educaționale cu cerințele pieței muncii și creșterea incluziunii sociale a studenților aflați în situații de risc și abandon universitar.

Obiectivul principal al acestui proiect, susținut de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, este de creștere a echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior, precum și corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii.

Un aspect important al proiectului MEDWORK îl reprezintă acordarea de sprijin studenților proveniți din medii defavorizate în vederea reducerii abandonului universitar și elaborarea unei strategii de îmbunătățire a echității sociale pentru un acces cât mai larg al tinerilor la învățământul superior. Astfel, 72 de studenți ai UMF „Iuliu Hațieganu” au primit câte o bursă în valoare de 800 lei.

Universitatea a investit și în îmbunătățirea serviciilor de consiliere și dezvoltare personală, prin elaborarea de materiale de consiliere axate pe competențe transversale pentru 100 de studenți cu situație materială dificilă sau cu probleme de sănătate. În acest scop, au fost organizate două sesiuni de training, în care au fost abordate subiecte precum: gestionarea eficientă a stresului, strategii de luare a deciziilor, managementul timpului, creșterea încrederii de sine și comunicare asertivă. De asemenea, angajații universității au oferit consiliere personalizată pentru studenții aflați în situații de risc de abandon în contextul pandemic actual, aceștia fiind identificați prin evaluarea online a nivelului de adaptare la cerințele mediului de studiu universitar.

Tot prin acest proiect, a fost finalizată o analiză referitoare la inserția absolvenților pe piața muncii a serviciilor de sănătate, iar o echipă de cadre didactice cu expertiză internațională au contribuit la corelarea mai bună a specializărilor universității cu cerințele angajatorilor, printr-o analiză aprofundată a curriculumului și elaborarea de propuneri de modernizare a planurilor de învățământ din cadrul ofertei universitare.

„Ne-am implicat în acest proiect cu scopul de a elabora o strategie prin care toți tinerii din cadrul universității noastre să poată finaliza studiile, fără a întâmpina vreo barieră de natură economică sau socială. Odată admiși la UMF, foarte puțini studenți aleg să renunțe la studii și de obicei o fac cei care nu reușesc să țină pasul cu programul și volumul de studiu. Ar fi păcat ca un student bun, care și-a ales această vocație din pasiune, să nu-și poată finaliza studiile din motive materiale. Sperăm că acest program va face o diferență pentru studenții noștri, le va da mai multă încredere și îi va ajuta să își poată finaliza parcursul educațional și să se integreze cu ușurință pe piața muncii, după absolvire.”, a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Comments

comments

SHARE
Previous articleTNT Express (FedEx Corporation) își face centru logistic de 2 milioane de euro, la Cluj
Next articleCum se va implica USAMV în comunitate în 2021
ClujInsider.ro este o publicație dedicată mediului de afaceri clujean. Publicația noastră își propune să reflecte cât mai fidel și cu o acuratețe cât mai mare evoluțiile din economia locală. ClujInsider.ro oferă știri și analize care acoperă subiectele de business. Redacția ClujInsider.ro este formată din jurnaliști cu experiență de cel puțin 20 de ani, care promovează bunele practici în domeniul mass-media.

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

two + 14 =