Au intrat în vigoare noile restricții impuse de Guvern

Trimite și altora

Începând de luni, 25 octombrie 2021, intră în vigoare noile reguli și restricții impuse de către guvernul României.

Astfel, potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, începând cu ora 22:00 şi până la ora 05:00, pe întreg teritoriul ţării, va fi interzisă circulaţia, excepţie făcând persoanele vaccinate sau trecute prin boală, care trebuie să prezinte organelor de control certificatul verde.

De asemenea, excepţii de la prevederea referitoare la circulaţie sunt considerate următoarele situații:

  • deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
  • deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.

Guvernul a aprobat modificarea hotărârii privind prelungirea stării de alertă, stabilind măsuri suplimentare de control al pandemiei de COVID-19, prin care se interzice, începând de luni, pentru o perioadă de 30 de zile, organizarea de evenimente private, devine obligatorie masca de protecţie, iar pentru multe activităţi va fi necesar certificatul de vaccinare sau de trecere prin boală.

Toate măsurile se aplică indiferent de rata de incidenţă cumulată la 14 zile.

Astfel, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferinţe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive şi altele asemenea), precum şi a întrunirilor de natura activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive sau de divertisment în spaţii deschise sau închise.

Accesul în toate zonele care nu sunt esenţiale se face folosind certificatul verde pentru persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală.

În magazinele esenţiale se intră cu măsurile de sănătate publică, dar fără certificat verde.

“Accesul persoanelor care nu fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 este permis în lăcaşurile de cult, unde se desfăşoară activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, şi în unităţile de alimentaţie publică în care se comercializează produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nealcoolice aflate în afara centrelor comerciale, târgurilor, bâlciurilor şi talciocurilor, cu purtarea măştii de protecţie şi respectarea normelor de protecţie sanitară” se arată în hotărârea adoptată de Guvern.

Competiţiile sportive se vor desfăşura fără public, concertele şi spectacolele în aer liber vor fi interzise, iar cinematografele şi teatrele vor funcţiona la capacitate de 30%, însă cu certificat verde sau dovada trecerii prin boală.

Programul restaurantelor va fi limitat la ora 21,00 şi vor putea intra doar persoanele cu cerificat verde COVID sau care au fost infectate cu SARS-CoV-2 şi s-au vindecat.

Barurile, cluburile şi discotecile vor fi închise. La piscine şi săli de jocuri de noroc este permis accesul în limita a 30% din spaţiu pentru cei vaccinaţi cu schemă completă şi trecuţi prin boală, în intervalul orar 5,00-21,00. Aceleaşi condiţii sunt şi la locurile de joacă pentru copii.

Cultele religioase pot organiza slujbele şi rugăciuni colective în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, precum şi procesiuni.

Pe durata stării de alertă, angajatorii dispun organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puţin 50% din angajaţi, acolo unde specificul activităţii permite. Există şi varianta organizării programului de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în grupe/schimburi/ture care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră, cu respectarea strictă a măsurilor de protecţie sanitară.

Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.

Elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal vor intra în vacanţă în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie. Activităţile de tip after-school se suspendă pe o perioadă de 14 zile.

Masca devine obligatorie peste tot, fiind anulate toate excepţiile.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

two × 2 =