Alimentarea cu apă și canalizare din 10 sate din Cluj, aproape de final

Trimite și altora

Lucrările de extindere și reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din 10 sate ale comunelor Gilău, Gârbău, Aghireșu și Căpușu Mare sunt finalizate în proporție de 90%

Investiția, derulată de Compania de Apă Someș SA, vizează satele Aghireșu Fabrici, Aghireșu, Băgara, Dorolțu, Inucu, Macău, Gârbău, Gilău, Păniceni și Căpușu Mic.

Astfel, pe lângă cei peste 23 de km de aducțiuni, respectiv rețele de distribuție, care au fost deja reabilitați, din totalul de 31,3 km prevăzuți, au fost aproape finalizați și cei 38 de km de noi aducțiuni și rețele de distribuție a apei.

De asemenea, a fost realizată o nouă stație de pompare a apei, au fost reabilitate două rezervoare de înmagazinare, precum și două stații de pompare a apelor uzate.

Valoarea totală a investiției, potrivit contractului inițial, este de 34.493.386 lei, fără TVA. Aceasta este parte a proiectului european în valoare de peste 404,4 milioane de euro, fără TVA, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

three × 3 =