Tot mai multe companii clujene trec printr-un proces accelerat de internaționalizare. Tonul a fost dat de companiile din domeniul IT. Însă au început să se extindă pe alte piețe și companii care produc componente pentru industria auto, energie regenerabilă sau care oferă diferite tipuri de servicii, inclusiv bancare. De asemenea, există mari lanțuri comerciale internaționale care utilizează filialele lor din România drept hub-uri regionale și care s-au extins în Balcanii de Vest ori Moldova prin intermediul subsidiarelor înregistrate în România. Motivul este acela că managerii români cunosc mai bine decât cei veniți din Occident piețele locale și mentalitățile care pot fi întâlnite în regiune.
Companiile românești au început să se extindă în regiune. Pentru multe dintre ele, Republica Moldova a reprezentat primul pas firesc. ”Din zona Transilvaniei, și-au deschis filiale în Chișinău sau Bălți mai multe companii de IT, care produc echipamente electronice sau componente pentru industria auto. Axon Soft din Cluj sau VIVAJO sunt exemple bune în acest sens”, spune președintele Asociației Parcurilor Industriale din Republica Moldova, Aurelia Salicov.
Un bun exemplu în acest sens este reprezentat de o companie IT fondată la Cluj de antreprenorul Voicu Oprean. Compania este deja prezentă în Republica Moldova și s-a extins, cu ajutorul unor soluții specifice, în Ungaria și Polonia. Apoi, compania respectivă a cumpărat alte companii din Belgia și Regatul Țărilor de Jos. Internaționalizarea acelei companii a fost forțată de criza dotcom, de acum aproximativ două decenii, spune omul de afaceri Voicu Oprean, care a fondat AROBS Transilvania Software și care conduce clusterul Transilvania IT.
Alte companii s-au extins în Bulgaria, Serbia, Muntenegru sau Bosnia-Herzegovina. Însă există firme clujene care pot deveni jucători pe plan mondial. Însă există nevoie de sprijinul statului român pentru acest proces, spune managerul clusterului Mobilier Transilvan, Ciprian Morcan.
Soluția birourilor de reprezentare a economiei românești ar fi una care ar ajuta antreprenorii să intre pe piețe pe care acum nu sunt prezenți, mai adaugă Ciprian Morcan. Susținerea companiilor care vor să se internaționalizeze este cu atât mai importantă, spun antreprenorii, cu cât, potrivit unei statistici a Comisiei Europene, România este pe ultimul loc la capitolul internaționalizarea afacerilor dintre statele care fac parte din blocul comunitar.