980 000 de lei, destinați pentru a doua etapă a finanțării județene nerambursabile pentru unitățile de cult

Trimite și altora

Unitățile de cult din raza administrativ-teritorială a județului Cluj aparținând cultelor religioase recunoscute în România, care nu au beneficiat de finanțare nerambursabilă în cadrul primei sesiuni, sunt invitate începând de luni 15 aprilie 2024 și până marți 14 mai 2024 ora 12:00, să pregătească și să depună cererile de finanțare.

La fel ca și în cadrul primei etape, cei interesați au posibilitatea de a încărca documentele on-line, pe platforma Ghișeul Unic (https://public.cluj.archi), sau de a le depune fizic, pe suport hârtie, la registratura Consiliului Județean Cluj.

În ceea ce privește suma alocată pentru susținerea inițiativelor care se încadrează în sfera cultelor religioase, pentru cea de-a doua sesiune, este de 980.000 de lei, bani asigurați din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj.

Documentația necesară finanțării nerambursabile, respectiv formularele tip, documentele care trebuie anexate acestora, precum și regulamentele pe baza cărora se realizează evaluarea și selecția proiectelor, poate fi consultată prin accesarea site-ului oficial al instituției www.cjcluj.ro.

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY