Interes tot mai mare pentru rasele și soiurile românești

Trimite și altora

Interesul românilor pentru soiurile și rasele tradiționale românești este în creștere spectaculoasă. Este vorba de soiuri și rase perfect adaptate condițiilor pedoclimatice din România. Aceste soiuri reprezintă o materie primă excelentă pentru alimente de calitate ridicată, spun experții în domeniul industriei alimentare.

România dispune de un patrimoniu impresionat de rase și de soiuri tradiționale. Ele sunt esențiale pentru păstrarea diversității genetice, care permite o adaptare mai bună la schimbările climatice, însă reprezintă și o resursă bună pentru alimente foarte bune. Un exemplu excelent este reprezentat de soiurile tradiționale de struguri pentru vin, spune experta în domeniu, Marinela Ardelean.

Un astfel de soi este salvat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj, care a cumpărat podgoria Apoldia Maior din județul Sibiu, spune rectorul universității clujene, profesorul universitar Cornel Cătoi.

Există și soiuri tradiționale de legume care sunt păstrate de universitatea clujeană. Răsadurile produse sunt vândute către publicul larg, spune reprezentanta Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Florica Mănuțiu.

Pe lângă soiurile tradiționale, universitatea clujeană este preocupată permanent de dezvoltarea și omologarea de noi soiuri și rase, spune profesorul universitar Roxana Vidican, fost decan al Facultății de Agricultură.

De mare interes se bucură și rasele tradiționale de animale. Așa ar fi rasa de vite sure de stepă, oile merinos de Jucu sau porcii din rasa Mangaliță. Ultima rasă are un conținut foarte redus de colesterol, iar cumpărătorii o apreciază foarte mult, atât datorită gustului aparte, cât și datorită preocupării tot mai accentuate pentru un stil de viață sănătoasă.

Salvarea soiurilor și raselor tradiționale românești este finanțată inclusiv cu ajutorul fondurilor europene, în cadrul unor proiecte generate mai ales de mediul universitar.

Citiți și:

Interes tot mai mare pentru vinurile din soiuri românești

Cluj: Marinela Ardelean și-a lansat volumul „50 de vinuri și preparate din România”

Zeci de mii de răsaduri de legume din soiuri românești, de vânzare la USAMV Cluj-Napoca

Comments

comments

Nu sunt comentarii