Expertiză pentru reabilitarea Taberei Școlare Leghia

Trimite și altora

Consiliul Județean (CJ) Cluj a publicat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) anunțul privind achiziția serviciilor de expertiză tehnică a corpurilor de clădire care aparțin Taberei Școlare de la Leghia, în vederea reabilitării și valorificării acestora.

Expertiza va urmări realizarea unei evaluări tehnice cuprinzătoare a construcțiilor, determinarea stării tehnice actuale a acestora, precum și studierea posibilităților de extindere/ modernizare a edificiilor. Totodată, vor mai fi realizate și investigațiile necesare pentru stabilirea soluțiilor de consolidare pentru fiecare corp în parte, dacă aceste intervenții sunt necesare.

În ceea ce privește valoarea estimată a serviciilor care fac obiectul contractului, aceasta este de 30.500 de lei, fără TVA, sumă ce va fi asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean.

Termenul de elaborare a expertizei tehnice este de 60 de zile calendaristice de la data comunicării ordinului de începere a contractului.

Reamintim, în acest context, faptul că Tabăra Școlară de la Leghia, comuna Aghireșu, a fost preluată de Consiliul Județean și face parte din domeniul public al județului începând din anul 2019. Tabăra își păstrează destinația pentru care a fost edificată, aceea de organizare a taberelor școlare și desfășurare a activităților de turism pentru tineret, intenția forului administrativ județean fiind de reabilitare a complexului și de redare a acestuia în circuitul taberelor școlare și al evenimentelor socio-educaționale.

Astfel, prin intermediul acestei investiții, Consiliul Județean urmărește extinderea rețelei de facilități pentru petrecerea timpului liber, dezvoltarea activității de voluntariat, creșterea numărului de practicanți de sport în rândul copiilor și al tinerilor. De asemenea, va fi asigurat accesul elevilor în tabere, dar și atragerea persoanelor cu dizabilități către practicarea activităților sportive, punând la dispoziția acestora condiții adecvate de acces.

În prezent, unitatea de agrement destinată tinerilor este alcătuită din șapte corpuri de clădire, cu o suprafață de peste 2.000 de m².

Comments

comments

Nu sunt comentarii

LEAVE A REPLY

twenty − 12 =