Clujul a devenit, în ultimii ani, un model de bune practici în domeniul producției de fructe și legume, datorită unei inițiative private. Producători de legume din sate precum Apahida și Jucu s-au asociat într-o cooperativă modernă, numită Lunca Someșului Mic. Cooperativa clujeană a fost premiată și de Ambasada Statelor Unite ale Americii în România.
Clujul este unul dintre județele în care micii fermieri au reușit să se unească în cooperative private, care negociază condiții comerciale mai bune atât cu furnizorii de semințe, de sisteme de irigații sau de îngrășăminte, cât și cu marile lanțuri de magazine, care le preiau producția. Una dintre cooperativele de succes este Lunca Someșului Mic. Aceasta reunește fermieri din comunele Apahida și Jucu.
Împreună, fermierii au reușit să asigure legume și fructe în cantitățile și la calitatea cerută de lanțurile de supermarket-uri. De asemenea, cooperativa a cumpărat utilaje și ansambluri care pot fi utilizate în comun de toți membrii asocierii. Reprezentanții cooperativei au reușit să negocieze condiții avantajoase de închiriere a unor spații frigorifice cu administratorii depozitului de fructe și legume AgroTransilvania, care aparține Consiliului Județean Cluj. Astfel, producția locală poate fi păstrată mai mult timp în condiții de siguranță alimentară. Mai mult, membrii cooperativei s-au implicat și în salvarea unor vechi soiuri românești de plante, care se bucură de apreciere pe piața locală.
Așa ar fi ridichile de Apahida, lungi și albe, diferite de ridichile de lună, roșii și rotunde. De asemenea, sunt cultivate soiuri românești de roșii, precum Inimă de bou. Pentru rezultatele excelente obținute în promovarea producătorilor locali, cooperativa Lunca Someșului Mic a fost premiată de Ambasada SUA în România, în cadrul unei campanii de susținere a excelenței în antreprenoriat.