Un comisar european a numit procesul pe care îl începe Europa ca pe un nou certificat de naștere. Termenul mai potrivit ar fi „noua față a Europei”. De ce? Pentru că noua Europă, cea din 2019, se va construi pe fundația actuală, pe o moștenire existentă, cu bunele și relele ei.
În esență, noua Europă este pusă să aleagă între două concepte: mai multă sau mai puțină Europă, fapt pus în evidență și de cele cinci scenarii de plecare ale dezbaterii publice. De fapt, decidenții europeni au plecat pe drumul reformării Uniunii de la câteva premise: prima, votul pro-Brexit din Marea Britanie a fost cel mai puternic impuls pentru a schimba modelul de funcționare al Europei. Ne aflăm în fața unui adevărat moment zero al reformei europene, reformă care a demarat cu pași mici o dată cu declanșarea crizei economice din anul 2008.
A doua este că venirea crizei economice a arătat mai pregnant punctele slabe ale construcției europene. A fost tot mai vizibilă lipsa progresului în ceea ce privește politicile comune. Situația Europei a adus noi provocări. Nu doar cea a unei politici fiscale comune, este vorba despre politica privind migrația, o politică privind apărarea sau o politică socială comună. Noua arhitectură a Europei va trebui să răspundă acestor noi provocări.
Ne place sau nu, Europa cu două viteze este în acest moment o realitate. Iată doar câteva argumente: din cele 27 state ale Uniunii Europene, există 22 de țări în spațiul Schengen și 19 state în zona euro. În materie de economie, produsul intern brut al zonei euro reprezintă 70% din cel al întregii Uniuni Europene, există diferențe de dezvoltare între regiunile Europei, așa cum există diferențe între statele europene în ceea ce privește produsul intern brut pe cap de locuitor și, mai mult, există contributori neți, precum Danemarca, Germania, Franța, Italia, Olanda, Austria sau Finlanda, adică state care cheltuiesc mai mulți bani decât primesc din apartenența la Uniunea Europeană. Interesant este că Polonia este unul din beneficiarii neți cei mai importanți din Europa.
Desigur, în funcție de criteriile luate în calcul, indicatorii europeni pot oferi o hartă destul de diversă. De exemplu, în materie de depășire a pragului de 60% din PIB a datoriei publice, unele state dezvoltate au mai multe probleme decât cele mai puțin dezvoltate. Dar, dacă privim indicatorii economiei europene este clar că Europa cu viteza a doua este formată din țările baltice, România, Bulgaria, Ungaria și chiar Polonia.
Dezbaterea nu ar trebui să fie acaparată de tema „Europa cu una sau două viteze”. Trebuie să ne întrebăm ce schimbări își propune să facă Uniunea Europeană în următorii ani. Adică trebuie să anticipăm felul în care va funcționa în următorii ani Uniunea Europeană.
Există câteva teme fierbinți: politica migrației, politica privind apărarea, politica socială sau chiar se pune tot mai tranșant problema unei politici fiscale comune. La prima vedere, temele pot părea tehnice.
În spatele cuvintelor se ascunde, însă, o miză majoră: aceea ca unele state europene să își creeze politici comune în anumite domenii, iar altele să fie lăsate în afară. Până acum, din Europa cu două viteze înțelegem că o parte din statele europene nu vor mai avea acces la unele decizii ale Uniunii Europene. Ar putea fi, însă, mai mult decât atât și anume să existe două niveluri de buget, astfel ca un nucleu de state să aibă niveluri diferite în ceea ce privește accesul la banii europeni. Ceea ce înseamnă că nu este vorba doar despre decizii, ci și despre bani. În concluzie, Europa caută acum răspunsuri la provocările viitoare: problema migrației, cea a securizării granițelor, politica socială și chiar cea fiscală. Europa veche va rămâne în urmă. Europa nouă se formează acum.
