„Cine n-a fost izbit în viața lui de cuprinsul unui anunț de câteva rânduri la mica publicitate?
Cine n-a ghicit tragedia concentrată în câteva rânduri și încadrată în chenarul unui anunț de <<mică publicitate>>
Sunt adesea în anunțurile acestea strigătele stridente ale înfometaților, chemările disperate ale părinților către fiul sau fiica rătăcită, dramele ascunse ale mizeriei aurite.
Dar, în schimb, cine n-a aruncat indignat gazeta la citirea anunțului frivol, în care se etalează cu nerușinare viciul și goana după câștiguri ușoare și dubioase.
Doamnă tânără, fizic plăcut, maleabilă, gata să se supuie tuturor capriciilor, dorește să ție companie unui domn singur, cu situație.
La Paris apar zeci de gazete frivole, pe hârtie trandafirie, albastră sau liliachie cu anunțurile cele mai îndrăznețe.
Ispitit să fac o anchetă în domeniul acesta, m-am adresat colegei mele Claude Severac, directoarea revistei <<A Paris>>. Era cea mai indicată să mă călăuzească.
Cu amabilitatea-i caracteristică, îmi puse la dispoziție registrul de adrese și un redactor care să mă însoțească. Citii: Masage, băi, Sonia 65 Bulev. Malesherbes.
În dreptul anunțului, o cruce indica natura serviciilor pe care <<Sonia>> le punea la dispoziție clienților.
Tot neprevăzutul și tot farmecul <<Căsătoriilor din înclinație>>, Uniuni discrete, diverse informațiuni, Misiuni de încredere. Silvia Dico 12 rue Blanche.
Iată-ne în biroul unei agenții matrimoniale. Directoarea ne primește cu un surâs binevoitor. Partenerul meu schimbă cu ea câteva cuvinte cabalistice, din care n-am înțeles decât cuvântul <<excentrități>>.
În schimbul unei taxe, căpătăm o adresă.
Șoferul care ne conduce ne lasă în fața unei case mizere, dintr-un cartier al vechiului Paris. Scoborând treptele spre subsol, încerc emoția liceanului debutant.
O femeie între două vârste ne deschide. E îmbrăcată cu un gust care trădează oarecare rafinerie. Salonașul în care ne introduce păstrează de asemenea vestigii cari vorbesc de vremuri mai bune.
Când află adevăratul scop al vizitei noastre, biata femeie se strânge în scaunul în care pozase în curtizană, cu câteva clipe înainte. Trăsăturile feței recad, și din ținuta ei degajată se vede că e fericită să-și poată relua o clipă, alura de bătrânică.
<<Sunt văduva unui mare industriaș>>, ne povestește ea. <<Bărbatul meu murind acum câțiva ani, nu ne-a lăsat decât datorii. Am luptat din greu să-mi cresc fetița, care acum are șaisprezece ani. Șomajul ne-a aruncat pe amândouă în ghiarele unor exploatatori de carne omenească. Am fost silită să-mi vând fata, care lucrează acum cu mine. Ea ca fecioară, eu ca femeie coaptă. De multe ori suntem silite să lucrăm împreună pentru a satisface gusturile excentricilor. Atunci am impresia că un atac de nervi îmi va ridica subit viața, sau că într-o zi voi strânge de gât pe libidinosul, care îmi biciuiește crunt instinctele de demnitate feminină și maternă, dar nu am curajul și a doua zi îmi reîncep calvarul. Dacă n-ar fi gândul că pe fetița mea o așteaptă vremuri mai bune, aș muri chiar azi>>…
Simt că mă sufoc și ies repede în stradă să respir aer mai curat, să văd fețe de oameni normali, cari se duc și vin în luptă cu existența.
Partenerul mă târăște mai departe.
M-me Sonua Manicure, Massage. Două fete în halate albe și o subretă ne primesc cu surâsul profesional. Suntem introduși într-o odaie cochetă. Partenerul meu e culcat într-un scaun și două fete delicioase se ocupă de frumusețea lui. Până aici lucrurile decurg normal. Dar falsele manicureze se dau curând pe față. Sub halatele lor albe nu poartă decât un peticel de mătase împodobit cu dantele. Halatele cad…Partenerul meu se arată mirat: <<Noi credeam că e un adevărat institut de frumusețe!>>. Plecăm în sudălmile vulgare ale fetelor, cari nu-și dezmint originea.
Caut secretară particulară. Întreprindere serioasă. Câștiguri fabuloase.
Anunțul nu are nimic suspect. Mă prezint totuși îmbrăcată modest, cu o servietă sub braț.
Un domn elegant, cu monoclu, ghete albe și cărare impecabilă, mă primește într-un birou cu fotolii de piele, confortabile. După o convorbire de câteva minute, scoate o tabachere de aur și-mi oferă o țigare. <<Un cocktail?>>. Accept cu o înclinare a capului. <<Poftiți la bar! O secretară particulară poate intra în apartamentele șefului său>>.
Cu inima cât o gămălie de ac, intru. Pentru orice eventualitate, partenerul mă aștepta afară, gata să intre la un semn convențional.
Instalați pe scaune înalte, șeful îmi explică atribuțiile mele….Are pe piața treizeci de femei și douăzeci de bărbați, cari lucrează pentru el cu patruzeci la sută. Eu voi fi trimisă la Monte Carlo, la Cannes, în cluburi să fac pe <<mondena>>. Toaletele și deplasările privesc pe patron.
<<De acord?>>
Îi întind mâna, care se pierde în mâna lui moale, pufoasă, ca o perniță.
Ajunsă în stradă, îmi notez strada și numărul.
<<Ce vrei să faci?>>
<<Să-l reclam poliției>>.
Un râs sarcastic îmi răspunde.
<<De ce râzi? Clandestinismul se pedepsește doară!>>.
Îmi ia brațul și mă conduce până la colțul străzii. Câteva păsări de noapte ne ațin calea. Partenerul oprește una. La o masă de cafenea, fata ne povestește felul cum <<lucrează>>.
<<Dar vizita medicală? Nu ne spui nimic de ea?>>>
Fata închide dintr-un ochi: <<Mă crezi fraieră? Eu lucrez pe cont propriu. Nu am condicuță…Când se mai răresc clienții, dau un anunț la mica publicitate: Fată bună, gata la orice capriciu, caută cunoștință domn în vârstă>>.
Mică publicitate, binecuvântată invenție revelatoare de putregaiuri morale și fizice, câte taine nu ascunzi tu!”. [„Ilustrațiunea Română”, anul V, nr.19, București, 3 mai 1933].
Clujul de ieri este rubrică permamentă a ClujInsider și Clujtoday, realizată de istoricul clujean Felix Ostrovschi.
